Experienta Bravo,ai stil!

Experienta Bravo,ai stil!
View Post

5 produse de beauty indispensabile din geanta mea

5 produse de beauty indispensabile din geanta mea
View Post
To top
13 Feb

Sa ne aducem aminte de A. McQueen si A. Alaia

In această lună de hotar, între povestea unei ierni liniştite, deşi nu s-a încheiat,  şi poezia unei primăveri precoce, sper eu!, care nu a venit,  simt nevoia să citim împreună, o poezie şi o poveste. Poezia vieţii lui Azzedine Alaia şi povestea vieţii lui Alexander McQueen.

Alexander McQueen….
(n. 17 martie 1969, Lewisham, Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord
d. : 11 februarie 2010, Mayfair, Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord)

Ştim cu toţii că, în lumea reală, să fii eroul poveştii tale este aproape imposibil. De mici începem să avem modele, personaje preferate, idoli, suntem în permanenţă personajul poveştii noastre, dar erou?
Dar cum stau lucrurile cu eroii noştri? Cu idolii noştri? Cu zeii, cu mentorii noştri? Suntem convinşi că strălucirea de care au parte pe scenă, se prelungeşte şi dincolo de scenă! Aproape că ne imaginăm cum stau lucrurile, ne imaginăm luxul, exotismul din viaţa lor, ce mai, sunt privilegiaţii sorţii!
Dar dacă lucrurile stau exact pe dos? Dacă şi ei sunt singuri, dacă îşi doresc lucruri la care nu au sau nu pot avea acces, oricât ar suna de incredibil!, dacă au secrete şi temeri, dacă au deziluzii care le răscolesc viaţa, o viaţă – poate – lipsită de poezie, dacă, dacă, dacă… Cunoaştem senzaţia de nod în gât, de emoţie care te copleşeşte fără scăpare înainte de examenele vieţii noastre, atâtea câte sunt! Dar dacă în fiecare zi viaţa ta ar fi un etern examen, ar fi un stress permanent, ce ai face? Te-ai obişnui? Şi dacă nu?

Am simţit nevoia să introduc un mic comentariu, deoarece povestea designerului Alexander McQueen este pusă sub semnul controversei, a dualităţii, a dublei măşti cu care şi-a trăit povestea, sau mai bine zis, povestea vieţii lui e o dublă poveste.
Una, şi cea mai importantă, aceea care ar trebui să ne intereseze pe noi, publicul lui, este aceea a lui Lee Alexander McQueen, cel mai tânăr dintre cei şase copii ai familiei, născut în East End-ul londonez, ca fiu al unui şofer de taxi.
Traseul vieţii publice s-a conturat, paradoxal, în momentul unei renunţări, atunci când a părăsit şcoala la 16 ani, şi automat, a trebuit să înveţe o meserie. Întâmplare, sau nu, a învăţat meseria de croitor la Savile Row, unde, ca şi bonus al meseriei, a făcut şi costume pentru prinţul Charles.
După stagiul la Savile Row’s Anderson & Sheppard, a lucrat pentru Gieves & Hawkes, apoi în Japonia şi în Italia.
S-a întors la Londra în anul 1994, unde s-a înscris la şcoala de modă Central Saint Martins. După absolvire, McQueen şi-a lansat propriul label în East End, Londra.
În anul 1996, a devenit designerul principal de la Givenchy, succedându-i lui John Galliano, înainte de a-şi uni forţele cu Gucci, care i-a cumpărat 51% din companie.
Până la sfârşitul lui 2007, Alexander McQueen avea magazine în New York, Londra, Los Angeles, Milano şi Las Vegas.
Între anii 1996 şi 2003, a primit de patru ori distincţia de cel mai bun designer britanic.
Pe 14 iulie 2008, Alexander McQueen şi-a lansat un magazin virtual pe site-ul companiei sale, cu linii pret-a-porter şi accesorii.
Moartea creatorului de modă, la doar 40 de ani, vine cu doar câteva zile înainte de debutul London Fashion Week şi cu câteva săptămâni înainte de momentul la care acesta ar fi trebuit să-şi prezinte colecţia la Paris Fashion Week, în martie.
Decesul este înregistrat la data de 11 februarie 2010, Mayfair, Londra, ca sinucidere.

Povestea paralelă pe care o trăieşte este controversată, cu accente tragice. Alexander McQueen, homosexual declarat, s-a descris ca fiind “oaia roz a familiei”, părăsind, aşa cum am amintit anterior, şcoala la 16 ani.
O prietenie apropiată şi trainică ce l-a marcat pe viaţă, a fost aceea cu Isabella Blow, redactor de modă la revista de specialitate Tatler, cea care l-a scos din anonimat, descoperindu-l. Ea a cumpărat toate hainele realizate de acesta pentru show-ul său de absolvire, contra sumei de 5.000 de lire sterline. Din acel moment, Alexander McQueen a devenit „copilul teribil al modei”.
Decesul lui Alexander McQueen survine la trei ani după ce Isabella Blow, s-a sinucis, la rândul său.
Mai mult decât atât, în anii dinaintea decesului, devenise foarte preocupat de moarte şi se droga foarte mult. Suferind de depresie, anxietate şi insomnie, designerul britanic a mai avut câteva tentative de sinucidere ratate, iar în mai şi iunie 2009, McQueen s-a aflat la un pas de moarte, în urma unor supradoze de droguri.
Trupul neînsufleţit al designerului a fost descoperit în apartamentul său din cartierul londonez Mayfair, pe 11 februarie 2010, cu o zi înainte de înmormântarea mamei sale, Joyce.
Designerul se afla sub o imensă presiune pe plan profesional şi era “copleşit de durere” pe plan personal, din această cauză.
S-au făcut speculaţii foarte multe pe seama morţii sale.
Sebastian Pons, prieten şi fost coleg al designerului Alexander McQueen, a povestit despre planurile de sinucidere pe care creatorul de modă britanic i le-a împărtăşit în timpul unei vacanţe din 2009, pe insula Mallorca din marea Mediterană, cu un an înainte de moartea lui McQueen. Acesta a declarat că McQuinn i-a spus că are în minte ultima colecţie de modă pe care o va realiza vreodată şi că vrea ca, în cadrul prezentării acelor creaţii, să se sinucidă. McQueen ar fi dat, de asemenea, detalii despre utilizarea unei cutii, cu pereţi dubli, din sticlă, care urma să apară pe scenă la finalul prezentării, ieşind din podea. În interiorul cutiei de sticlă ar fi urmat să se afle chiar designerul care a spus că voia să se împuşte în cap, “iar sângele şi creierul să se prelingă pe pereţii din sticlă”. Relatarea morbidă apare într-o nouă carte biografică intitulată “Alexander McQueen: Blood Beneath The Skin”, scrisă de jurnalistul britanic Andrew Wilson.
Personal, cred că aceste detalii, chiar dacă sunt reale, au fost făcute de către designer pentru a impresiona, într-un moment de exaltare emoţională sau de confuzie. Nu cred că el şi-ar fi supus publicul la un asemenea coşmar. Însă, în lipsa unei vieţi personale care să ne mulţumească, suntem tentaţi să atragem atenţia altfel, uneori chiar creând scenarii fanteziste, greu de crezut.

De ce-l iubim?
Pentru că a trăit la cote maxime, a fost noncorfomist, controversat, curajos, precoce, senzitiv, sentimental, sensibil, tulburător, talentat, rebel!
Pentru că a iubit auriul, argintiul, albul şi negrul într-o viaţă în care griul îşi are rolul său incontestabil!
Pentru că ne e dor de el şi de tot ce ar fi putut să facă, şi ne dorim să apară într-o altă versiune a sa, rescriind, măcar, sfârsitul!
Ce drag mi-a devenit scriind despre el!

Azzedine Alaia, Azzedine Alaia, Azzedine Alaia….. The King of Cling

(n. 26 februarie 1940 , Tunis, Tunisia – d. 18 noiembrie 2017 , Paris, Franța)

Cred că ursitoarele au profeţit o noapte întreagă, seduse de poezia numelui şi, astfel, extrem de vulnerabile în misiunea lor karmică,  Azzedine Alaia!, Azzedine Alaia!, ce puteau face, îmbătate de clipocitul şoaptei Azzedine Alaia!, Azzedine Alaia!, decât să cheme în ajutor soarele, şi luna, şi nisipul, mirosul şi culoarea, şi toată magia acelei lumi pestriţe din Tunis, pentru ca noul născut să ajungă rege! S-a născut Azzedine Alaia!, Azzedine Alaia! Şi a fost rege în Oraşul Luminilor, recunoscut de o lume întreagă!

Intâi a fost copilul – poet, ucenic la şcoala frumosului de lângă el, apoi a fost adolescentul – sculptor, fascinat de frumuseţea şi perfecţiunea corpului omenesc, apoi a fost Regele! Regele – sculptor, care până în ultimul moment al vieţii a celebrat Femeia!

Despre copilăria lui, mărturisea: Îmi amintesc de mătușa mea, care era dansatoare, și era atât de elegantă. Se îmbrăca în stil european. Avea o croitoreasă care făcea copii după ținute Dior. Îmi amintesc foarte bine o haină a ei roșie, cu catarame, și cu revere din astrahan. Îmi aduc aminte că, atunci când ieșeam cu ea pe stradă, oamenii o aplaudau. Iar apoi am fost fascinat de hainele Dior și Balenciaga, pe care le vedeam în reviste. Și mă tot întrebam cum funcționa totul: taliile marcante, umerii rotunjiți, cusăturile? Cum era să fii în spatele acestor capodopere? Îmi doream să înțeleg tot ce se afla în spatele unei haine.

 Mai târziu, studiile de sculptură de la Şcoala de Arte Frumoase (École des Beaux-Arts) din Tunis, i-au dezvăluit matematica proporţiilor, a liniilor, a echilibrului. Tot el recunoaşte: „Am învățat anatomie, proporții și echilibru. Acum, când trebuie să-mi ajustez creațiile pe modele, este ca și cum aș lucra în lut.”

Din acel moment, creaţiile sale au primit dublă semnătură: a unui creator de modă şi a unui sculptor, devenind faimos pentru rochiile cu croieli impecabile, sculpturale, linii mulate, materiale luxoase şi croieli de „divă” ce subliniază talia, definitorii pentru stilul său.

Se spune că era atât de obsedat de perfecţiune, încât supraveghea fiecare piesă vestimentară şi fiecare detaliu, preferând să-şi dezvăluie colecţiile numai atunci când considera că sunt gata de a fi dăruite lumii, urmând rareori calendarele oficiale ale Săptămânilor Modei.

Mutându-se la Paris  în anul 1957, pentru a lucra în domeniul modei, Azzedine Alaia  a lucrat inițial la casa de modă Dior, sub îndrumarea celebrului Yves Saint Laurent. A fost concediat după doar 5 zile, deoarece avea probleme cu actele. Ironia sorţii: devenit celebru, în anul  2011 Casa Dior i-a propus sa preia conducerea, după concedierea lui John Galliano, ofertă pe care a refuzat-o! Se pare că soarta oferă, totuşi,  compensaţii! Nu ne rămâne decât să sperăm! Ups!

Inainte de a se lansa pe cont propriu, a lucrat pentru case celebre de modă: Guy Laroche, Thierry Mugler. Devenit celebru, a fost adulat de personalităţi remarcabile, dar şi de designeri renumiţi, a fost adorat de supermodelele care i-au purtat creaţiile, iar muzee celebre, precum: Muzeul Guggenheim din New York si Palais Galliera din Paris, au expus retrospective ale operelor sale. Ce-si mai poate dori un Rege?

Artist desăvârsit, controversat, solitar, tenacele nord african a cucerit lumea. Prima sa colecţie, prezentată în anul 1980, an care coincide cu înfiinţarea propriei case de modă,  a bulversat critica de specialitate:  întreaga colecție conținea obiecte de îmbrăcăminte confecționate din piele, fiind caracterizată de un erotism exacerbat!

Altfel, paradoxal, exoticul Azzedine Alaia, deşi în apariţiile publice era sobru, îmbrăcat mereu într-un costum negru cu croială orientală,  ca şi creator de modă a fost  artizanul „feminităţii exacerbate”, pozând adesea alături de supermodele,  imagini devenite fashion-icon: personaje feminine superbe alături de acelaşi bărbat de statură mică, Azzedine Alaia – o iubire pe viaţă!

De ce-l iubim?

Pentru că ne-a iubit şi ne-a rasfăţat, ne-a văzut pe toate creaturi silfide, cu temperament maur şi forme demne de Bernini; ne-a urcat pe soclu şi ne-a modelat duios, cu frenezia artistului îmbătat de prea multă frumuseţe, într-un exerciţiu de măiestrie care ne lasă fără cuvinte! Chiar atât de frumoase suntem?

Pentru că ne-a desenat pe hârtie şi ne-a îmbrăcat aşa cum ne-a văzut cu ochii lui de artist: dive frumoase, exotice ca şi ţara lui natală, oferindu-ne inima sa pe vecie! Iar noi ne-am simţit mai răsfăţate ca niciodată!

 Plecarea lui în noiembrie 2017, a fost comentată divers. Cel mai mult mi-a plăcut aprecierea lui Maurice Munteanu (fashion editor al revistei Elle România), care intr-un mini-eseu, concentrează esenţa crezului artistic care poartă semnătura lui Azzedine Alaia  :

„Ultimul licorn, pentru că mi-ar fi destul de greu să îl numesc Ultima licornă. De fapt, într-un fel straniu, Alaia chiar seamănă cu Peter Beagle.

Ce m-a fascinat întotdeauna la rochiile, mă rog, la construcțiile lui Azzedine Alaia este faptul că își pot modifica ADN-ul în funcție de persoana care le poartă. Sunt fie splendide, cu un touch retro-SF, fie teribil de vulgare.

Alaia nu este obsedat de tendințe.

Este un sociopat-couture atât de sofisticat, atât de modest, atât de solitar, încât trebuie să-mi mărturisesc, din nou, dorul & fascinația pentru geometriile lui mai mult decât perfecte.”

Astăzi am rememorat împreună poveştile a două destine diferite, unite însă de dragostea pentru frumos. Au trăit diferit, au dispărut de pe scena vieţii în mod diferit. Ii iubim pe amândoi şi ii preţuim, la fel! Vor fi o permanentă sursă de inspiraţie pentru toţi iubitorii  de fashion, ne vor fascina şi emoţiona când le vom rosti numele.

Închei, sperând că şi de această dată, am adus către voi două poveşti interesante. Ne revedem în această secţiune, destinată aducerii aminte, în luna martie, o lună plină de promisiuni şi prospeţime!

Vă îmbrăţisez!

 

Ioana Visanescu

Ioana
No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.